Strategia de optimizare a unei pagini
26
Jul

Strategie de optimizare pagina

Strategie de optimizare pagina

Dacă afacerea ta nu este indicată pe hartă, oamenii nu te vor putea găsi. Listarea pe hartă e indicată și pentru ca utilizatorii să te poată alege, în defavoarea concurenței, atunci când se află în apropierea afacerii tale și au nevoie urgent de serviciile ce le oferi. De exemplu, un șofer s-a ales cu o defecțiune la mașină și caută un service auto apropiat locației sale. Dă în căutări: service auto, strada X și BINGO… descoperă pe hartă service-ul tău.

Nu ai deocamdată o pagină Google My Business? Nu e grav! Este necesar doar să te autentifici cu contul tău Google. Dacă nu ai unul, a sosit timpul să-l creezi. Verifică să nu existe deja o pagină pentru afacerea ta (sau una cu aceeași adresă), creată cu rea intenție, pe care ai putea să o revendici în calitate de patron. E necesar să fii autorizat pentru a face acest pas. Dacă se întâmplă că revendici firma altcuiva și ești reclamat, ai putea rămâne fără actualul cont Google.

O pagină pe Google My Business trebuie să conțină următoarele informații:

SEO sfatul #2 – Adresa de e-mail

E preferabil ca aceasta să fie asociată numelui de domeniu, dar să nu fie una generică. Îți recomandăm să creezi adrese de tipul: office@numedomeniu.ro, acestea oferă un plus de credibilitate și arată mai bine decât cele cu sufixul @gmail.com.

SEO sfatul #3 – Denumirea afacerii

Numele indicat pe pagina Google My Business trebuie să fie acela pe care îl deține afacerea, fără alte cuvinte suplimentare. Aceeași denumire care este indicată pe site, la intrarea în locație, adică aceea care îi este cunoscută clientului. Conform regulamentului (Google My Business), nu este permisă includerea în denumire a informațiilor suplimentare.

  • sloganuri de marketing;
  • coduri de magazin;
  • mărci/simboluri înregistrate;
  • cuvinte scrise numai cu majusculă (cu excepția acronimelor) sau spații inutile;
  • informații despre programul de lucru, numărul de telefon, adrese URL de site-uri;
  • caractere speciale;
  • termeni juridici irelevanți;
  • informații despre serviciile sau produsele companiei, cu excepția cazului în care aceste informații fac parte din reprezentarea companiei în lumea reală;
  • informații despre amplasare.

Indică adresa precisă și corectă pentru a descrie locația companiei tale. Pot fi incluse și numerele apartamentelor, etajele, numerele clădirilor etc. În cazul în care adresa fizică oficială nu indică exact locația companiei, pot fi incluse informațiile precum intersecțiile și reperele din apropiere. Este indicat să creezi doar câte o pagină pentru fiecare locație a companiei. Dacă adresa nu include un număr de stradă sau dacă știi că ai introdus adresa corect, dar sistemul nu o găsește, poți indica cu exactitate locația companiei direct pe hartă. Indicarea corectă a adresei este un aspect foarte important, pentru că dorești, cu siguranță, să fii găsit ușor de către clienți.

SEO sfatul #4 – Adresa

Indică adresa precisă și corectă pentru a descrie locația companiei tale. Pot fi incluse și numerele apartamentelor, etajele, numerele clădirilor etc. În cazul în care adresa fizică oficială nu indică exact locația companiei, pot fi incluse informațiile precum intersecțiile și reperele din apropiere. Este indicat să creezi doar câte o pagină pentru fiecare locație a companiei. Dacă adresa nu include un număr de stradă sau dacă știi că ai introdus adresa corect, dar sistemul nu o găsește, poți indica cu exactitate locația companiei direct pe hartă. Indicarea corectă a adresei este un aspect foarte important, pentru că dorești, cu siguranță, să fii găsit ușor de către clienți.

SEO sfatul #5 – Numărul de telefon

Specifică un număr de telefon la care clienții pot contacta direct compania, persoana responsabilă, fără diverse redirecționări. Asigură-te că ai indicat, dacă e cazul, un număr de telefon local, nu un număr central și că nu ai uitat de prefix.

Trebuie să menționăm faptul că informațiile NAP, folosite in materiale off site, sunt cunoscute și sub numele de citații.

Ar fi corect să indici adresa URL a paginii ”Acasă” a site-ului tău actual. Acest lucru este valabil mai ales pentru site-urile cu o singură locație.

SEO sfatul #7 – Categoria/tipul de business

Categoriile sunt folosite pentru a descrie compania și pentru a te conecta cu clienții care caută serviciile pe care le oferi. Dacă, de exemplu, alegi drept categorie principală ”Restaurant Italian”, Google îți va afișa compania în rezultatul căutărilor locale persoanelor care caută ”Restaurante”, ”Restaurante cu specific italian”, ”Pizza” etc. în zona în care se află. Indicarea unei categorii greșite poate afecta poziția afacerii tale în rezultatul motoarelor de căutare. În viziunea celor de la Google, categoria în care este încadrată afacerea trebuie să descrie exact ceea ce este, dar nu ceea ce face. Mai jos, oferim câteva exemple de încadrări corecte și greșite:

 

Local SEO: cum se alege corect categoria afacerii în Google My Business.
În cazul în care categoria la care te-ai gândit că ar fi potrivită afacerii tale nu este disponibilă, alege una generală, care, totuși, îți descrie exact compania. Din păcate, nu există posibilitatea creării unei categorii proprii.

SEO sfatul #8 – Programul de lucru

Specificarea programului de lucru este un aspect important pentru un viitor client. Indică programul de lucru obișnuit, timpul în care sunt deserviți clienții. Pentru zilele în care compania are un program de lucru diferit, de exemplu, pe perioada sărbătorilor, poți să introduci din timp un program de lucru special. În acest caz, programul de lucru obișnuit va fi în continuare valabil pentru restul zilelor. Este recomandat să-ți confirmi programul de sărbători, chiar dacă nu diferă de cel obișnuit. Astfel, clienții vor avea certitudinea că programul de sărbători este revăzut.

Pentru anumite tipuri de afaceri nu se recomandă specificarea programului de lucru. În această categorie se află afacerile cu un program variat sau cele care funcționează exclusiv pe baza de întâlniri programate. De asemenea, nu se recomandă indicarea programului nici pentru: hoteluri, moteluri, cinematografe, școli și universități, servicii de transport, aeroporturi, săli de evenimente.

SEO sfatul #9 – Detalii despre companie

Cea mai importantă informație pe care o oferi este reprezentată de detaliile generale despre afacerea ta, pe care le vei nota în rubrica ”Introduction”. Acest text trebuie să fie unic, original, ușor de citit și înțeles, să conțină 200-400 de cuvinte și să nu prezinte doar o îmbinare alogică de cuvinte cheie. E recomandat, însă, utilizarea în acest text a linkurilor către site.

SEO sfatul #10 – Fotografii

Pagina de Google My Business, trebuie să conțină 3 fotografii, esențiale pentru modul în care înregistrarea apare în rezultatul căutărilor: o fotografie de profil, o fotografie cu logoul firmei și una de copertă. Încărcați fotografii potrivite, de înaltă calitate.

Fotografia de profil

E necesară pentru ca utilizatorii să îți recunoască mai ușor compania pe Google și trebuie să descrie cu exactitate afacerea pe care o deții. Aceasta va fi afișată alături de numele companiei tale pe pagina Google+.

Fotografia cu logoul

Ajută clienții să-ți identifice afacerea, e un fel de act de identitate pentru utilizatori. E foarte importantă pentru branding.

Fotografia de copertă

Are rolul de a personaliza pagina. Este acea fotografie mare prezentată în partea de sus a paginii Google+. Trebuie să fie de dimensiunea potrivită și va fi decupată pentru a corespunde raportului de dimensiuni 16:9.

Pot fi adăugate, de asemenea, fotografii suplimentare pentru a evidenția acele caracteristici ale companiei în funcție de care clienții iau decizii de cumpărare. Poți să adaugi diferite tipuri de fotografii, în funcție de tipul de companie pe care o gestionezi.

Trebuie să fii conștient de faptul că dacă oferi cât mai multe detalii (corecte și concludente) despre afacerea ta, aceasta va fi găsită mai ușor de potențialii tăi clienți, dar și de către boții motoarelor de căutare. Este un aspect important pentru o afacere locală. De aceea, asigură-te că indicatorul procentual (care arată nivelul de completare a profilului) de pe pagina ta ajunge la 100%.

Completează pagina Google My Business urmând regulile optimizării off site Local SEO.
În cazul în care nu ai timp să-ți organizezi pagina, poți folosi diverse instrumente plătite, care îți vor simplifica munca. Vei primi și notificări în momentul în care listele de firme se actualizează sau în cazul în care există greșeli ori neconcordanțe ale datelor introduse.

Pentru că milioane de oameni petrec zilnic timp în social media, generând și consumând informații, rețelele de socializare sunt un bun mijloc de promovarea a unei afaceri. Atunci când utilizatorii îți caută compania pe Google, aceștia pot vedea linkuri la profilurile din rețelele de socializare ale afacerii tale incluse în informațiile suplimentare despre companie. Google ar putea prelua engagementul asociat unor pagini sau profiluri de pe rețelele de socializare. Astfel, o reputație bună în social media avantajează decizia de colaborare a potențialilor clienți, dar te poate ajuta și în SEO.

Pentru strategia de Local SEO în social media este importantă:

  • indicarea datelor NAP;
  • indicarea programului de lucru;
  • publicarea unor știri/evenimente locale;
  • crearea posibilității de a lăsa review-uri și pe rețelele de socializare.

Astfel simplifici modalitatea de alegere a companiei tale de către un potențial client.

Pentru că este una dintre cele mai populare rețele de socializare, atât la nivel global, cât și în România, Republica Moldova, îți recomandăm să nu eviți promovarea pe Facebook. Prin intermediul Facebook Local Business poți obține mai multă vizibilitate pentru audiența targetată.

Am mai putea recomanda și folosirea unor hashtag-uri relevante (acest sfat trebuie aplicat și pentru promovarea pe Instagram și alte rețele în care se utilizează hastag-ul), care să includă numele orașului/zonei în care activezi.

Recomandare: Intră în contact pe Social Media cu personalități locale și convinge-i pe acești oameni să vorbească sau să scrie despre tine. Aceste personalități sunt, în fond, lideri de opinie ai unor grupuri din publicul tău țintă. Opinia lor este respectată și considerată corectă de un număr mare de persoane care vor fi direcționate înspre site-ul tău.

Recenzii externe

Recenziile contează foarte mult în listările pe Hărțile Google. Recenziile bune pot influența atât poziționarea în rezultatele motoarelor de căutare, cât și alegerea clientului. E evident, dacă ai review-uri bune, câștigi încrederea consumatorilor. Mai ales că unele motoare oferă chiar filtre de rating, iar acestea îți pot ridica businessul în top (dacă recenziile sunt pozitive) sau te pot elimina din listă (dacă ai ratingul sub o anumită limită). Pentru o afacere locală, prezența review-urilor pozitive poate fi vitală. Potențialii clienți pot fi determinați să aleagă o afacere (din multe altele concurente din apropiere), luând în considerare părerea celorlalți consumatori.

Ce e de făcut în cazul în care se strecoară și review-uri negative (acestea nu pot fi evitate, există posibilitatea de a fi scrise și cu rea intenție de către concurență)? Clienții nemulțumiți sunt cei care oferă mai des feedback pentru că sunt predispuși să posteze despre afacerea ta. Dacă obții recenzii negative, nu le neglija și nici nu le șterge. Reacționează calm, prompt, încercând să rezolvi problema, astfel dai dovadă de seriozitate. În cazul în care recenzia negativă este doar o intenție a concurenței de a te denigra, solicită înlăturarea ei. În cazul în care acest lucru nu este posibil, nu poți face nimic altceva decât să ai încredere că vei primi mai multe recenzii de 5 stele. Obține recenzii pe site-ul tău, Google și rețele sociale.

Îți recomandăm să te axezi pe review-urile naturale. Ai putea ruga rudele și prietenii să scrie și ei opinii, dar nu e o soluție pe termen lung. Ar fi mai bine să te recomande clienții mulțumiți, încurajează-i să o facă.

Backlinkuri

Prin backlinkuri afacerea ta câștigă autoritate pe web. Procesul de link building se simplifică pentru Local SEO deoarece eforturile tale trebuie îndreptate mai mult spre partenerii locali. Leagă parteneriate cu blogurile locale, ziare și reviste din regiune. Advertorialele sunt soluția perfectă în acest sens, însă evită folosirea abordărilor și temelor generale și nu uita să incluzi în conținut orice noutate sau informație valoroasă la nivel local: sărbători și tradiții locale, evenimente, celebrități din regiune, schimbări pozitive pe care le determină afacerea ta la nivel local etc.